Deschiderea Centrului Interactiv Hunedoara

Grădina Zoologică a Municipiului Hunedoara a găzduit deschiderea oficială a Centrului Interactiv pentru Educaţie Nonformală şi Voluntariat Hunedoara.

Obiectivul general al acestui proiect constă în reducerea efectelor situaţiilor de risc, în care se află copiii şi tinerii până la 26 de ani, prin dezvoltarea unei iniţiative ce susţine prevenirea abandonului şcolar, reducerea inegalităţilor, a excluziunii sociale şi diversificarea metodelor de educaţie, complementarea celor formale cu scopul formării unui stil de viaţă sănătos. Acest proiect este administrat de Fondul Român de Dezvoltarea Socială, valoarea totală a finanţării fiind de 902.301 lei.